PERSONALITATE MARCANTĂ - GAVRIL OBREJA 

Date biografice

▪️născut în 1940, s.Flocoasa, com.Ciobalaccia;

▪️Doctor în științe medicale, conferențiar universitar;

▪️Studii: Universitatea de Medicină și Farmacie ”N.Testemițeanu” (1964), doctorantura în domeniul imunologiei la Leningrad (1972).

Studii științifice și aplicativ-practice

▪️Bazele științifice ale epidemiologiei

▪️Manual de epidemiologie

▪️Curs de lecții în domeniul epidemiologiei

▪️Manual de lucrări practice

 

ACTIVITATEA ÎN CADRUL UNIVERSITĂȚII DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE ”N.TESTEMIȚEANU”

În anul 1972, la Catedra de epidemiologie a fost fondat cursul de specializare şi perfecţionare a medicilor în domeniul epidemiologiei. În perioada 1972-1975, responsabil de realizarea cursului a fost numit doctorul în ştiinţe medicale, conferenţiarul universitar G. Obreja (a.n. 1941), care ulterior a îndeplinit funcția de șef de studii la Catedra de epidemiologie, iar între anii 1980 și 1983,  sub egida OMS, a activat în calitate de profesor consultant la Institutul de Medicină din Laos, unde a fondat Catedra de epidemiologie și parazitologie cu predare inițială în limba franceză. Mai apoi, după editarea manualelor pe care le-a elaborat, s-a trecut la predarea în limba laoțiană. Este autor a peste 100 de lucrări științifice și metodico-didactice în domeniul epidemiologiei. În anul 1992 cursul de perfecţionare a medicilor-epidemiologi este transferat în cadrul Facultății de Perfecţionare a Medicilor, iar din anul 2014 revine în cadrul Catedrei de epidemiologie. Din anul 1992 până-n prezent cursul este condus de conferenţiarul universitar G. Obreja.

SURSE:

1. ANATOL EREMIA, "JUDEȚUL CAHUL.DICȚIONAR ENCICLOPEDIC", EDIȚIE LITERARĂ, 2016, P.415-416; "LOCALITĂȚILE REPUBLICII MOLDOVA", VOL.6, CHIȘINĂU, 2006, P.311

2. USMF citește mai mult pe https://epidemiologie.usmf.md/.../istorie-disciplina-de...

3. Facebook Satul Flocoasa  

Fotografii
Eminenţii
ИЗВОРЧЕ
Profesorii
Absolventi 2020-24
Despre noi

Școala, actual Liceul Teoretic ”Nicolae Mihai” a funcționat separat în două sate: s. Ciobalaccia din anul 1944 și satul Victorovca din 1945. Documentele oficiale de înființare în arhiva școlii lipsesc, însă sunt registrele de eliberare a documentelor de absolvire a școlii de șapte clase. În anul 1949 școala din Ciobalaccia 7 elevi, în 1950 școala din Victorovca 5 elevi. În 1963 școala de opt ani Ciobalaccia a fost transformată în școală medie. La 5 februarie 1970 a fost data în exploatare clădirea actualului liceu și tot atunci la școala medie Ciobalaccia a aderat școala medie de opt ani din s. Victorovca primid statut de școală medie bilingvă cu predare în limba română și rusă.

Echipa managerială:

Directorul Liceului: Papanaga Viorica;
Directorii Adjuncți: Chiurpea Anna/Bahov Maria;
Director Adjunct-Educaţie: Ichim Parascovia;

Prin Hotărîrea Guvernului R. Moldova Nr.907 din 01.09.1998 şcoala medie Ciobalaccia primeşte statut de Liceu Teoretic. Din anul 2005 liceul poartă numele savantului-filozof Nicolae Mihai, născut în satul Ciobalaccia, fost director a acestei şcoli.În prezent liceul funcţionează în clădire proprie construită în anul 1970, cu 29 săli de studii, atelir, sală sportivă şi cămin pentru 96 locuri.

Adresa: MD-7318 | Tel: +37327370263 | Email: viorica.papanaga@gmail.com

Amplasarea